Tu mergi de-a dreptul, eu o iau pieziș,
Tu mângâi macii, eu strivesc cicoarea;
Purtând seninul treci prin luminiș,
Iar eu, confuz, nu deslușesc cărarea.

Când am pornit la drum, mi-ai pus în sân
Iubire cât să umpli... o fântână.
Întinerea sub pași un veac bătrân
Și înflorea, căci mă țineai de mână.

Cu urmele-mi topite-n urma Ta,
Vedeam neplânsul stăruind pe zare,
Și, dintr-un curcubeu ce se-arcuia,
Cum clipe altoiam cu fulgi de soare.

Unde sunt toate astea? Ce-am făcut?
Când, cum și unde m-a-ncolțit răscrucea
În care urmele Ți le-am pierdut?
Unde îmi e reperul? Unde-i Crucea?

Din Carul mare priponit la geam,
O stea clipind parcă voia să-mi spună
Că totul s-a sfârșit, că doar visam.
Ah, m-am trezit și... suntem împreună!

Un vis tulburător, vis dureros
Care mi-a scris pe inima-ncordată,
Să trec și prin răspântii cu Cristos
Și... să nu-L las de mână. Niciodată!

Siegen, 25 iulie, 2025